Ca să fiu sinceră am preferat în ultimul timp să nu mai scriu nimic pe blog pentru că nu am avut cuvinte, iar creierul meu nu îmi dădea nici un semn de preocupare. În plus, nu am mai avut de ce să mă plâng şi ce să critic. Nu sunt un pirania, chiar deloc, ba mai mult, sunt în continuă schimbare aşa cum e şi natura. Am rămas fără răspunsuri pentru întrebările care se află la baza fiecărui început de discuţie, ca urmare, baza fiind fragilă, discuţia s-a dărâmat răspândind un praf gros de dezamăgire pe chipurile pline de bunăvoinţă ale presupuşilor prieteni - sau persoane-.
Încerc să învăţ să nu îmi mai pierd timpul, şi în acelaşi timp să mă mint - ca să îmi menţin starea la suprafaţa pământului - cum că aş putea să fac o mişcare care să mă scoată din valul monotoniei şi legilor vieţii impuse de anumiţi oameni, pe care dacă nu le respecţi ţi se ia dreptul de la viaţă şi ai muri de foame.
Cum nimeni nu a reuşit să facă mişcarea - şi poate nimeni nu s-a gândit la asta - cineva m-a asigurat că încerc degeaba şi nici măcar nu ştiu ce vreau să fac şi unde să ajung şi mai presus de toate, 90% sunt şanse să nu fac nimic. Nu spun că a greşit.
Ceea ce ştiu sigur este că nu vreau să iau parte la viaţă - nu vreau să fac absolut nimic şi regret faptul că exist - da, NU VREAU SĂ IAU PARTE LA VIAŢĂ; acuma se potriveşte perfect vorba aia : mulţi văd (citesc), puţini înţeleg.
PS: puţin îmi pasă de ce o să înţelegeţi de aici şi de culoarea ochilor cu care mă priviţi !!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu