Noi nu putem iubi un om o viaţă întreagă... sau da?

- Şi ştii ce mă doare cel mai tare?

- ... ?
- Că nu putem să iubim un semen toată viaţa. Încerca să îl privească printre lacrimile ce îi      înceţoşau vederea.
- Aşa suntem creaţi, inimile noastre nu o să putrezească niciodată purtând aceleaşi                sentimente pentru o persoană. Aceleaşi sentimente de mai bine de jumătate din viaţă.
- Nu sunt încă trecută prin viaţă, dar mi se pare că oamenii nu luptă pentru asta, dacă            cineva spune că un  om nu o să iubească o veşnicie un alt om, îl cred, nici măcar nu se            gândesc, nu se enervează să încerce să iasă din tiparul ăsta afurisit!
- Visele celor care încă nu văd lucrurile decât pe o latură, şi poate nici latura aceea nu o        văd ci îşi închipuie ceva inocent, cum ajung toate lucrurile prelucrate de vederea,                gândirea şi imaginaţia lor. Se mint fără să ştie, cred şi speră în acele lucuri prelucrate.
- Şi tu eşti precum ceilalţi!  lipsit de speranţă, de nervii aceea, ambiţia, care poate o să        ajungă în afara tiparului! Suntem o generaţie nouă şi noi trebuie să mergem mai departe      nu să repetăm.
- Noi mergem înainte, evoluăm. De ce îmi spui că sunt precum ceilalţi? Cauţi ceva anume şi      nici în mine nu ai găsit? Un visător?
- Pentru voi evoluţia e cea materială... Nu ştiu, dacă aş fi căutat ceva nu mi-aş fi oprit          sentimentele din trecere doar dacă găseam ceea ce căutam.
- S-ar putea să cauţi fără să îţi dai seama. Despre evoluţie, nu sunt destul de                        ^^documentat^^ să pot să spun ceva..

  Eşti aşa de departe de realitate, de ochii lumii. Eu nu o să te opresc, e ceva normal pentru vârsta asta, dai amarul din tine afară sperând poate să întorci chipurile oamenilor dar ei sunt aşa de obişnuiţi. Porneşti cu un gând şi sfârşeşti cu altceva.

Scuze pentru aranjarea în pagină ^^.. nu a ieşit nicicum în orice mod am încercat, nu ştiu de ce.  

Viaţa poate fii trăită şi în alt mod.

Ce e mai important?
Viitorul sau ce simţi tu si persoanele la care ţii?
 Pentru viitor tu eşti ruinat. De mic, din cauza lui, eşti o clădire veche care se ruinează pe timp ce trece. Crizele acelea în care o bucată din casă se desprinde şi se sfărâmă când ajunge jos, sunt sacrificiile pentru viitor. La ce bun viitor când tu te distrugi?
 Oare chiar asta e ceea ce noi trebuie să facem în viaţă?
Oamenii încearcă să-şi corecteze greşelile prin noi. De aceea facem şcoală şi nu ştiu câte sacrificii să ne asigurăm un viitor bun. Pentru că ei nu au reuşit sau cel puţin nu cum s-ar fi aşteptat, nu cum ar fi dorit.
Ei vor să ajungă la o perfecţiune fără să îşi dea seama probabil. Şi la cât de orbiţi sunt de dorinţă, nu văd că ei pot ucide! Se cred atenţi şi previzibili, adevăraţi soldaţi în războiul pentru viitorul copilului lor! Dar ei sunt atât de orbi!! O armată oarbă pierde şi o armată luptă pentru ceva.   
Nu târî o bucată de pânză printre spini. În fiecare spin în care se agaţă rămâne câte o părticică din ea acolo. După ce ai trecut de spini o să mai poţi folosi pânza?
 Nimeni nu ştie ce trebuie să facă în viaţă. Fac ce cred. Dar nu toţi cred lafel! Să te distrugi pentru un viitor bun e o prostie! Aşa cred eu! Dacă eu aşa cred, lasă-mă să greşesc în felul meu! Tu ai greşit o dată sau de mai multe ori şi vrei să mă faci să nu greşesc ca tine! Am şi eu o viaţă şi lasă-mă liberă să o trăiesc cum simt! Tu ai făcut-o, nu mă folosi pentru ce nu ai reuşit că nu pentru asta am luat eu viaţă din tine!
Şi cum îţi poţi explica viaţa? Nu o poţi! De unde ştii tu ce trebuie să faci şi ce nu? De ce eşti atât de sigur că în viaţă mai trebuie să şi suferi?!
Viaţa nu are formă. Deci nu trebuie să mergi după formă! Trăieşte cum vrei tu. Nu cum au făcut generaţii întregi. Au trăit sub aceeaşi idee şi nu au ajuns decât să se repete. Viaţa poate fii trăită într-un infinit de moduri numai că noi încă nu ştim.
M-am săturat să mă pregătesc pentru viitor. E viitor de nu ştiu câţi ani şi tot viitor rămâne până mor! Aşa numai pierd timp preţios. Acum că aţi ajuns la o vârstă vă daţi seama că viaţa e scurtă şi strigaţi în gura mare.
Se naşte ură. Din toate astea.

Nu toţi cei care citesc înţeleg. Cei care vor să înţeleagă înseamnă că le pasă.
Nu ştiu dacă o să îşi dea seama cineva pentru ce lupt eu. Defapt, pentru ce mă zbat. Au pus ancora pe mine şi nu mai pot pluti. 
Vreau să scap dar nu ştiu cum şi nu pot. Îmi descarc doar o parte din nervi aici.  

Cum am fi adevăraţii "noi" ?

Suntem influenţaţi de vreme, de natură, de obiectele din jur, de bani, timp, muzică, idei, cărţi, internet, fotografii, persoane, etc. Da, persoane. Omul influenţează alt om, fiecare om este influenţat şi influenţează la rândul lui, este un circuit. 

Cum am fi noi înşine? 

Copilu'..!

"... aşa am fost şi eu ..."
" ... nu transforma în tragedie... "
"... îţi trece când mai creşti ..."
"... o să vezi când o să te maturizezi.. ştii tu, eşti în perioada aia... "
DA!, îmi trece! sau NU?!
... copilu', tu şti că ei nu au dreptate. Semnele pe care tu le transmiţi sunt văzute de vedere fugitiv.
De ce îţi petreci toate lunile astea zăcând încuiat în mintea ta ? pe când alţi copii de vârsta ta sunt afară, în acele zile de soare, si se bucură. În mintea lor nu derulează nici un gând aşa cum se loveşte ecoul de pereţii prăpastiei minţii tale, învârtindu-se ca un năluc în picajul lui. Şti că eşti la vârsta aia.. o Doamne! cum naiba îi zice?! defapt nu contează numele mai mult decât ceea ce este ea şi tu eşti cel iritat de vorbele aruncate de copiii ăia de afară ce privesc fugitiv şi îţi repetă acele propoziţii în felul lor cu acelaşi înţeles şi construcţie puţin diferită.
Ici colo îţi mai străpunge mintea câte o amintire care te face să îţi dai seama că până acuma situaţia ta nu a mers spre dizolvare, ci din contră, şi-a mai adăugat un strat de culoare.
"... şti.. eu... nimic. "
"la naiba cu societatea!! dracu să le ia de reguli! mi se pare atât de necinstit să îţi impună ăia reguli ca să te streseze şi să nu te lase să îţi trăieşti naibii viaţa că boii ăştia s-au sculat şi dintr-o dată le tună lor să impună căcaturile astea !! că şi ei sunt oameni şi nu au trăit pe veci, dar nu ştiu cum naiba au ajuns să facă să îngreuneze viaţa lumii întregi! să îi dea un gust atât de amar, ca al unui medicament ce il ţii în gură până se topeşte şi îşi împrăştie gustul prin toate colţurile de ţi se face rău şi te strâmbi de parcă te-ai născut handicapat. Eu nu vreau nici în ruptul capului să trăiesc aşa ceva!"
Şi ecoul îşi face iar de cap, iar pe chipul lui poţi observa cu uşurinţă o încruntare de sprâncene oarecum vagă şi o privire aţintită în gol, foarte gravă.
"Cred că spun numai prostii, că par în ochii lor aşa un copil prostuţ cuprins total de valul vârstei, cu mintea într-o lume inofensivă şi total într-un alt univers. Iar eu cred că sunt nebun şi idioata asta de vârstă nu are nimic de-a face cu asta..."
Îi puteai citi deformarea treptată a chipului, în una al unui criminal pe punctul de a face o nouă victimă, însă de data asta, o victimă care l-a enervat şi din atâţia nervi nu se mai observa plăcerea de a ucide ci mai de grabă, se putea ghici şedinţa de măcel ce avea să urmeze în scurt timp.
"...ştiu că ăia mă consideră prostuţ însă sentimentul e reciproc. Ei au mulţi prieteni, sunt deschişi, se distrează în mare parte, sunt optimişti, şi ai putea spune că sunt persoanele care dacă nu ar avea prieteni ar fi moarte! şi sunt populare, au o gramadă de preteni şi o grămadă de persoane ce umblă după ei codiţă.Pe când eu îmi fac greu prieteni, sau îi fac habar nu am cum, dar aşa cum vin, aşa şi dispar. O persoană m-a asigurat că am o aură neprietenoasă şi neatrăgătoare, sunt prea "serios" şi asta face ca lumea să nu prea 'vină' la mine. Adevărul e că mi-am făcut ceva prieteni, dar nu după mult timp, cam după 6 luni, cam aşa, încep să înnebunesc habar nu am cum, şi să cobor treptele pe care am reuşit să le construiesc schimbând informaţii cu acei prieteni, sub pretextul că mi s-a făcut rău de înălţime, şi ajung la treapta unde abea ne mai salutăm şi construirea unor trepte noi e foarte dificilă. Rămân cu o părere de rău şi sentimentul de neputinţă agăţat pe uşa care duce spre camera unde o dată se schimbau informaţii.Şi chiar nu am ce face în privinţa asta!"
"..acum chiar mă simt ca un prost. Cât de aiurea e. Am căpătat sentimentul că până la urmă vârsta e de vină şi îmi vine să mă dau cu capu' de pereţi ! sper că nu o să ajung şi eu pe banda fabricii din care rezultă oameni care au trecut prin vârsta asta de rahat apoi cică au ajuns la lumină şi sunt deştepţi, îşi termină facultatea şi îşi văd mai departe de viaţa care în orice drecţie te-ai duce, ai ajunge mereu în acelaşi punct, iar ciclul ăsta se repetă, fabricând în fiecare zi milioane de zombi."

Aiurea

Ca să fiu sinceră am preferat în ultimul timp să nu mai scriu nimic pe blog pentru că nu am avut cuvinte, iar creierul meu nu îmi dădea nici un semn de preocupare. În plus, nu am mai avut de ce să mă plâng şi ce să critic. Nu sunt un pirania, chiar deloc, ba mai mult, sunt în continuă schimbare aşa cum e şi natura. Am rămas fără răspunsuri pentru întrebările care se află la baza fiecărui început de discuţie, ca urmare, baza fiind fragilă, discuţia s-a dărâmat răspândind un praf gros de dezamăgire pe chipurile pline de bunăvoinţă ale presupuşilor prieteni - sau persoane-.
Încerc să învăţ să nu îmi mai pierd timpul, şi în acelaşi timp să mă mint - ca să îmi menţin starea la suprafaţa pământului - cum că aş putea să fac o mişcare care să mă scoată din valul monotoniei şi legilor vieţii impuse de anumiţi oameni, pe care dacă nu le respecţi ţi se ia dreptul de la viaţă şi ai muri de foame.
Cum nimeni nu a reuşit să facă mişcarea - şi poate nimeni nu s-a gândit la asta - cineva m-a asigurat că încerc degeaba şi nici măcar nu ştiu ce vreau să fac şi unde să ajung şi mai presus de toate, 90% sunt şanse să nu fac nimic. Nu spun că a greşit.
Ceea ce ştiu sigur este că nu vreau să iau parte la viaţă - nu vreau să fac absolut nimic şi regret faptul că exist - da, NU VREAU SĂ IAU PARTE LA VIAŢĂ; acuma se potriveşte perfect vorba aia : mulţi văd (citesc), puţini înţeleg.

PS: puţin îmi pasă de ce o să înţelegeţi de aici şi de culoarea ochilor cu care mă priviţi !!

Trist.

Vreau libertate.
Nu avem dreptul să ne atingem de ea, pentru că alţi oameni ne ţin sub talpa minţii şi societăţii, minţind lumea că toţi suntem egali, că suntem liberi!
Defapt suntem limitaţi într-o 'turmă de oi, toate la fel', fără să gândim mai departe, fără să ne întrebăm dacă 'iarba' de după gard e mai bună ca asta. Noi nu ne ştim bucura de lucruri simple. Pe cât de simple, pe atât de importante.
Generaţii întergi au sfârşit îngenunchind vieţii şi îmbrăţişând loviturile ei crezând că aşa trebuie să fie!
Au fost dresaţi de alţii ca să repete aceeaşi viaţă monotonă, plină de probleme şi griji! Trăind într-o societate cu frică să nu ajungă în iad, respecât lumea, încercând să păstreze pacea! Nu e rău, aşa trebuie să fie dresate multe alte generaţii, pentru că unii chiar nu pot gândi pe cont propriu.

Nu vreau să depind de nimeni şi nimic. Nu vreau să fiu limitată de alţi oameni.
Poate la începutul lumii fiecare era pe cont propriu, nici un om impunând altuia reguli. Nici un om fiind la conducere.
Nu vreau să ajung la început, dar nici la situaţia care e acum.

Nu am să îngenunchez !

Prefer să mor decât să trăiesc aşa.

Noi nu avem de ales.

Şti că niciodată nu am priceput de ce lucrurile stau aşa. De ce mă simt aşa, de ce dracu gândesc chestiile astea, de ce am eu boală pe timp, pe mine şi pe viaţă. De ce prietenii nu îţi pot rămâne prieteni şi de ce nicăieri nu îmi găsesc locul. Ştiu că l-am găsit, dar l-am pierdut din cauză că a trebuit să plec la mama naibii. Acum rătăcesc iar şi încerc să învăţ. Am o grămadă de învăţat dar prefer să nu mă mai gândesc la asta.
Un singur gând mă tot freacă la cap, pe lângă celelalte. Prietenii sunt destul de importanţi în viaţa noatră. Nu te simţi singur în compania lor. Însă, tu eşti singur, chiar dacă nu simţi. Prietenii nu ţin mult, se tot schimbă. Ai ajuns deci la concluzia că oricât ai fugi de singurătate ea fuge mai tare ca tine şi te ajunge.
Eu până la urmă am rămas cu muzica şi singurătatea. În loc de alcool şi ţigări am rămas cu senzaţiile după fiecare vis, piesă ascultată şi fotografie. Aceeaşi dezamăgire şi lipsă de speranţă, aceleaşi sentimente înfipte-n suflet şi aceeaşi dorinţă de a se sfârşi totul. Nu mai aştept ziua de mâine şi nici pe celelalte. Aştept doar să se termine.


Am rămas totuşi, cu speranţa că există prieteni care să fie pentru totdeauna. Poţi să fi tu?

Toate astea doar pentru că au minţit ?

Te duci în război chiar dacă nu ai arme. Te duci fiind împins din spate de vorbele pline de serul minciunii. Ai murit în război pentru că ei ţi-au spus că o să câştigi. Ei ştiau că nu e aşa, dar au vrut să îţi demonstreze că au încredere în tine. proştii!
Acum tu stai şi îţi aduci aminte cum era. Priveşti trist la zilele pe care le-ai cunoscut. Ele îţi stau înşirate în faţă, fiind una mai frumoasă ca cealaltă. Dar ultimele zile, cele în care ţi-ai trăit ultimele clipe dintr-o istorioară, ele... sunt urâte, nespălate, ne-ngrijite. Şi toate astea reprezintă trecutul tău. Amintirile astea îţi acoperă prezentul, pentru că nu faci nimic altceva decât să îţi aminteşti .
Trăieşti zile noi, dar nu le mai cunoşti. Nu le mai priveşti chipul, nu le mai zâmbeşti şi te fereşti să le priveşti culoarea ochilor. Priveşti înapoi. Eşti în mijlocul deşertului, stând pe un scaun cu spatele la prezent şi cu gândul şi chipul spre trecut. Nu te mai vezi, nu te mai gândeşti la nimic altceva.
De ce nu îţi continui drumul? De ce îţi risipeşti zilele pentru ceva care a trecut? De ce nu alungi deşertul?
- Am rănile care s-au agăţat de mine trecând prin război. Mă trag înapoi precum nişte nisipuri mişcătoare. nu pot să ies. Vorbe cu serul minciunii !!!

luptă pentru viitor.

e uimitor cum îţi freci viaţa. o ai în mâini de mic, nu o cunoşti, nu îţi dai seama. ai făcut greşeala. acum ea îţi bate în toiul nopţii la uşă, îi deschizi şi îţi râde în faţă. de ce?! ai pierdut. oricum ea va câştiga mereu. îi închizi uşa. o trimiţi dracu', te pui înapoi în pat şi te prefaci că ai visat. La dracu'! mă trezesc dimineaţa cu greşeala în pat lângă mine. îi voi face o cafea. o trezesc, îi explic că vreau să plece. ea îmi explică, că nu va pleca. eu am creat-o. am să trăiesc cu ea. încep să mă panichez. vreau să evit asta. o las acolo. plec, afară. mă gândesc.. mă gândesc.. îmi dau seama că viaţa o să îmi bată iar la uşă. o să îmi spună să mă predau. Nu! atâta timp cât trăiesc înseamnă că nu am pierdut. viitorul meu încă există. chiar dacă am făcut greşeala şi el nu mai e aşa strălucit precum vroiam să fie, pot să dorm liniştit pentru că viaţa nu o să îmi mai spună că am pierdut.

vise. e tot ce am. vrei mai mult? caută în altă parte!

mă poţi vedea, mă poţi atinge, mă poţi auzi. Te înşeli. ai în faţă un nimic compus din vise. un nimic care îşi îndeplineşte dorinţele, îşi face gândurile realitate, se simte bine, în vise. caută fericirea în tomberoane, îşi păstrează sensibilitatea intactă , se plimbă de mână cu ploaia, îşi închide şi pedepseşte sentimentele de dragoste, îşi regretă existenţa de fiecare dată când îşi aduce aminte că a pierdut urmele timpului care a trecut pe lângă el lăsându-l rătăcit, singur. e egoist şi îşi păstrează amintirile, plăcerile doar pentru el. îi place să păteze albul zăpezii, să îi păşească infinita întindere, să îi simtă răceala, fineţea, strălucirea. să îşi înece tristeţea, să îşi îngheţe gândurile, să adoarmă ura... în ea. Vrea să lase totul acolo, o adoră, o preţuieşte ca pe o Odisee a lui, o ţine, doar pentru el. urăşte distanţele mari dintre două locuri, urăşte locurile frumoase la care ştie că nu o să ajungă niciodată, care nu o să îi aparţină. Acum, s-a săturat să fie aşa, vrea să se schimbe, nu mai vrea să fie singur, vrea să fie fascinat de ceva, nu de visele cu care se droghează, ştie că nu înţelege fericirea.