Trup şi suflet

Se privea în oglindă şi vorbea cu ea, sau se strâmba, spunea ce avea chef să vorbească cu o persoană, dacă voia să râdă, făcea ca fata din oglindă să o facă să râdă.
Dacă voia încă o persoană, îşi crea idealul, cu sufletul şi imaginaţia ei.
Dacă dorea să adoarmă cu gândul la ceva, ce o facea să se simtă bine, se gândea la ceva, la ce voia, pentru că îşi imagina.
Ce culoare sau lucru nu-i plăcea, îl vedea cum voia.
Ea e cea mai fericită. Îşi face lumea ei, în lumea asta, şi nu-i pasă. Ea vrea să fie fericită şi nu are nevoie de nimeni să o facă fericită. Ea poate şi vrea. Imaginaţia face imposibilul, face tot, orice.
Tot? Orice?  NU! ţi-ai putea îmagina un sentiment? nu. Dar ai putea simţi. Ţi-ai putea imagina durerea? nu, o simţi. Dar nimicul? ce e nimic, inseamnă că nu există, dar "nimic" există, dacă nu exista de unde ştiam de el ?
 Eu ştiu două grupe: ceea ce simţi şi ceea ce vezi.
Poţi să vezi ce vrei, dar nu poţi să simţi ce vrei. Te poţi minţi pe o parte, dar pe cealaltă nu. Cealaltă parte nu eşti tu. Împreună cu ea eşti tu, dar acea parte nu o poţi controla cum vrei.

Acea fată nu era fericită. Voia să fie fericită şi se făcea singură, a ales să se mintă decât să rămână aşa. Însă inima ei, nu putea fi minţită.
Arta plastică şi literatura pot forma o fiinţă. Arta plastică îi creează trupul iar literatura sufletul. Aşa, acea fiinţă e desenată şi scrisă.