El ştie.

Nu îmi place niciodată să dorm cu mâna aşa. Mi-e teamă că o să mă gâdile în palmă şi apoi, cu paşi mărunţi de degete, va continua să urce antebraţul. Mă voi speria şi va fugi. Mereu fuge de hârtie când ştie că vreau să îl dau de gol. Vine la mine doar atunci când ştie că dorm şi nu apuc să îi vorbesc. Mă salvează de la înec, pentru că ştie că nu ştiu să înot. Îmi şopteşte la lucrări pentru că eu nu învăţ destul. Mă trezeşte dimineaţa pentru că ştie că am adormit târziu fiind ţinută trează de prietenii lui vorbăreţi, făcuţi din inspiraţie. Ştie că mă uit mereu în spate şi îmi acoperă ochii cu mâinile. Când mă plimb singură, merge în urma mea şi îmi şopteşte gânduri. Iar acum, că îl dau de gol, e lângă mine şi îmi spune că nu vă daţi seama despre cine e vorba, şi îl cred.