.__________.

Noi ştim să maschăm ce suntem şi ce avem în interior, ştim să ne maschăm adevărata înfăţişare şi lăsăm să se vadă doar celor în care ştim că putem să ne lăsăm din amar. Celor care sunt precum oglinzile sparte, nu avem nevoie să ne oglindim ci să lăsăm din noi, nu avem nevoie de încă cineva la fel dar cineva care are ce nu avem noi şi avem nevoie.
Sunt "doctor", dar am nevoie de "doctori", încerc şi pot să vindec persoane, dar am la rândul meu nevoie să fiu vindecat.
Noi suntem oglinzi sparte unul pentru altul. Am părăsit carnavalul să ne putem vedea chipurile. Am uitat de timp, am uitat să fim trişti, când vorbeam. Am avut încredere, am riscat, am dat o şansă cu toate că suntem fricoşi. A fost ruptă în două şi s-au aşternut kilometri între, iar un fir o ţinea încă legată, dar a ţinut ! Însă.. în timp, firul a fost tras de ambele capete, a trecut prin toamnă, iarnă, primăvară, vară şi început de toamnă. A slăbit şi carnavalul ne aşteaptă înapoi, o să ne pierdem în mulţime, dansăm chiar dacă nu vrem, marionetele nu au viaţă dacă nu sunt trase de sfori, când primesc viaţă nu pot controla direcţia sforilor. Dar totuşi, acesta este doar începutul sfârşitului, poate se sfârşeşte, poate nu. Poate o să facă un pas în spate şi nu o să îşi pună capăt existenţei.