Atât de fragili suntem noi, oamenii.

"O simt... e puternică de reuşeşte să îmi tulbure tot corpul şi sufletul. Îmi transformă mişcările în unele atât de stângace. O boală îmi răpune atenţia şi mă năuceşte cu gânduri contaminate. Mă atacă din interior pe neaşteptate şi se extinde de ajunge să îşi lase urmele până la suprafaţă."
"Te ţin în mine. Numai ca să nu-ţi fac jocul ! Nu mă ataci pentru prima şi nici ultima oară. Dar reuşeşti al naibii de bine să mă şifonezi! Tu mă părăseşti.. uneori foarte greu, alteori repede. Îmi oferi otrava ta ca să te simt şi apoi mă laşi să mă descurc pe cont propriu, într-un anume hal, de fiecare dată te iei de inima mea şi îi dai câte o zgârietură adâncă. Aşa îţi place să mi-o deteriorezi ca apoi, cand voi avea o vârstă înaintată, să cedeze!"
"Ştii... tu mereu reuşeşti să laşi amprente, mizeramiblo! Dacă de data asta te-am ţinut în mine nu m-ai părăsit deloc repede şi nici uşor. M-ai stins încet ca să îţi simt cruzimea."


"...şi îmi frământam mâinile de durerea ce prinsese viaţă în mine, umezite de picuri săraţi şi încălziţi de roşeata fierbinte din obraji în timp ce se prelingeau încet formând o cărare umedă asemeni melcului ce-şi marchează drumul lăsând dâra de mucus în urma lui.. apoi priveşte în spate şi se minunează de traseul lung parcurs cu osteneală."

Mi-e atât de dor.. şi mă dor toate. Azi nu am chef.. nu vreau.. pur si simplu nu vreau. Mă descurc eu şi cu mine. Ţie nu trebuie să îţi spun că tu nu ai ce face, nimeni nu poate face ceva. În plus, la ce bun.. nu mă puteţi înţelege şi nici nu aveţi interes. Aşa sunt şi eu, de aia ştiu şi nici nu aştept. Durerea.. se simte atât de puernic.




- pune-te în locul personajului dacă poţi-

Copilu'..!

"... aşa am fost şi eu ..."
" ... nu transforma în tragedie... "
"... îţi trece când mai creşti ..."
"... o să vezi când o să te maturizezi.. ştii tu, eşti în perioada aia... "
DA!, îmi trece! sau NU?!
... copilu', tu şti că ei nu au dreptate. Semnele pe care tu le transmiţi sunt văzute de vedere fugitiv.
De ce îţi petreci toate lunile astea zăcând încuiat în mintea ta ? pe când alţi copii de vârsta ta sunt afară, în acele zile de soare, si se bucură. În mintea lor nu derulează nici un gând aşa cum se loveşte ecoul de pereţii prăpastiei minţii tale, învârtindu-se ca un năluc în picajul lui. Şti că eşti la vârsta aia.. o Doamne! cum naiba îi zice?! defapt nu contează numele mai mult decât ceea ce este ea şi tu eşti cel iritat de vorbele aruncate de copiii ăia de afară ce privesc fugitiv şi îţi repetă acele propoziţii în felul lor cu acelaşi înţeles şi construcţie puţin diferită.
Ici colo îţi mai străpunge mintea câte o amintire care te face să îţi dai seama că până acuma situaţia ta nu a mers spre dizolvare, ci din contră, şi-a mai adăugat un strat de culoare.
"... şti.. eu... nimic. "
"la naiba cu societatea!! dracu să le ia de reguli! mi se pare atât de necinstit să îţi impună ăia reguli ca să te streseze şi să nu te lase să îţi trăieşti naibii viaţa că boii ăştia s-au sculat şi dintr-o dată le tună lor să impună căcaturile astea !! că şi ei sunt oameni şi nu au trăit pe veci, dar nu ştiu cum naiba au ajuns să facă să îngreuneze viaţa lumii întregi! să îi dea un gust atât de amar, ca al unui medicament ce il ţii în gură până se topeşte şi îşi împrăştie gustul prin toate colţurile de ţi se face rău şi te strâmbi de parcă te-ai născut handicapat. Eu nu vreau nici în ruptul capului să trăiesc aşa ceva!"
Şi ecoul îşi face iar de cap, iar pe chipul lui poţi observa cu uşurinţă o încruntare de sprâncene oarecum vagă şi o privire aţintită în gol, foarte gravă.
"Cred că spun numai prostii, că par în ochii lor aşa un copil prostuţ cuprins total de valul vârstei, cu mintea într-o lume inofensivă şi total într-un alt univers. Iar eu cred că sunt nebun şi idioata asta de vârstă nu are nimic de-a face cu asta..."
Îi puteai citi deformarea treptată a chipului, în una al unui criminal pe punctul de a face o nouă victimă, însă de data asta, o victimă care l-a enervat şi din atâţia nervi nu se mai observa plăcerea de a ucide ci mai de grabă, se putea ghici şedinţa de măcel ce avea să urmeze în scurt timp.
"...ştiu că ăia mă consideră prostuţ însă sentimentul e reciproc. Ei au mulţi prieteni, sunt deschişi, se distrează în mare parte, sunt optimişti, şi ai putea spune că sunt persoanele care dacă nu ar avea prieteni ar fi moarte! şi sunt populare, au o gramadă de preteni şi o grămadă de persoane ce umblă după ei codiţă.Pe când eu îmi fac greu prieteni, sau îi fac habar nu am cum, dar aşa cum vin, aşa şi dispar. O persoană m-a asigurat că am o aură neprietenoasă şi neatrăgătoare, sunt prea "serios" şi asta face ca lumea să nu prea 'vină' la mine. Adevărul e că mi-am făcut ceva prieteni, dar nu după mult timp, cam după 6 luni, cam aşa, încep să înnebunesc habar nu am cum, şi să cobor treptele pe care am reuşit să le construiesc schimbând informaţii cu acei prieteni, sub pretextul că mi s-a făcut rău de înălţime, şi ajung la treapta unde abea ne mai salutăm şi construirea unor trepte noi e foarte dificilă. Rămân cu o părere de rău şi sentimentul de neputinţă agăţat pe uşa care duce spre camera unde o dată se schimbau informaţii.Şi chiar nu am ce face în privinţa asta!"
"..acum chiar mă simt ca un prost. Cât de aiurea e. Am căpătat sentimentul că până la urmă vârsta e de vină şi îmi vine să mă dau cu capu' de pereţi ! sper că nu o să ajung şi eu pe banda fabricii din care rezultă oameni care au trecut prin vârsta asta de rahat apoi cică au ajuns la lumină şi sunt deştepţi, îşi termină facultatea şi îşi văd mai departe de viaţa care în orice drecţie te-ai duce, ai ajunge mereu în acelaşi punct, iar ciclul ăsta se repetă, fabricând în fiecare zi milioane de zombi."

Aiurea

Ca să fiu sinceră am preferat în ultimul timp să nu mai scriu nimic pe blog pentru că nu am avut cuvinte, iar creierul meu nu îmi dădea nici un semn de preocupare. În plus, nu am mai avut de ce să mă plâng şi ce să critic. Nu sunt un pirania, chiar deloc, ba mai mult, sunt în continuă schimbare aşa cum e şi natura. Am rămas fără răspunsuri pentru întrebările care se află la baza fiecărui început de discuţie, ca urmare, baza fiind fragilă, discuţia s-a dărâmat răspândind un praf gros de dezamăgire pe chipurile pline de bunăvoinţă ale presupuşilor prieteni - sau persoane-.
Încerc să învăţ să nu îmi mai pierd timpul, şi în acelaşi timp să mă mint - ca să îmi menţin starea la suprafaţa pământului - cum că aş putea să fac o mişcare care să mă scoată din valul monotoniei şi legilor vieţii impuse de anumiţi oameni, pe care dacă nu le respecţi ţi se ia dreptul de la viaţă şi ai muri de foame.
Cum nimeni nu a reuşit să facă mişcarea - şi poate nimeni nu s-a gândit la asta - cineva m-a asigurat că încerc degeaba şi nici măcar nu ştiu ce vreau să fac şi unde să ajung şi mai presus de toate, 90% sunt şanse să nu fac nimic. Nu spun că a greşit.
Ceea ce ştiu sigur este că nu vreau să iau parte la viaţă - nu vreau să fac absolut nimic şi regret faptul că exist - da, NU VREAU SĂ IAU PARTE LA VIAŢĂ; acuma se potriveşte perfect vorba aia : mulţi văd (citesc), puţini înţeleg.

PS: puţin îmi pasă de ce o să înţelegeţi de aici şi de culoarea ochilor cu care mă priviţi !!

?

Natura nu se ascunde şi se dezlănţuie cum îi vine cheful. Îşi descoperă dinţii ascuţiţi precum un câine care e gata să-şi înfingă colţii în gândurile tale de conducere şi totodată în orgoliu.
I te poţi împotrivi? NU!! I se poate împotrivi cineva? răspunsul e deja clar.
Dar întrebările pe care tocmai le-am pus s-au referit la o fiinţă. Am de gând să mă refer şi la un obiect, dar şi aici răspunsul e acelaşi. Ca să ajung unde vreau, am să aplic o întrebare la care îţi poţi singur răspunde:

dacă ai fi în pericol din cauza unui uragan care e gata să te înhaţe şi, fiind un credincios dedicat, începi să rosteşti o rugăciune, care crezi tu că o va auzi D-zeu mai bine şi va opri uraganul, te gândeşti că atunci când îţi vei deschide ochii te vei trezi în Kansas înconjurat de floricele, raze de soare şi un cearşeaf de culoare albastră deasupra capului?
Şi mai gândeşte-te la cutremur, inundaţii, eruperi vulcanice şi secete: atâtea îţi ajung.
Rolul lor e să scoată la suprafaţă nişte lucruri din capul tău să poţi să-ţi dai seama despre ce vreau să spun.

Şi acuma spune-mi: înafară de rol moral, are credinţa un alt rol?

Departe de mine.

Vreau să mă izolez de lume. Vreau să uite lumea de mine şi să nu mă ştie aşa cum eram.
Am călcat strâmb de atâtea ori. Mă mir că încă mai pot să merg. Dar continui să merg cu aceiaşi paşi stângaci pe firul înnodat care încă stă atârnat pe faţa Vieţii. Când îl va da la o parte, voi pica de pe el şi mă voi sparge în mii de cioburi de porţelan ce reflectă râsetele batjocoritoare.
Dar până atunci, mă voi depărta de lume alergând de umbra care mă arată lipită de pământ şi-mi conturează corpul.
M-am ciobit. Sculptura fină şi fragedă de acum cinci minute a prins viaţă şi îşi modelează înfăţişarea cu greşelile ce nu încetează să o roadă.
Am nevoie de timp înafara oricărei persoane. Am nevoie de o firmitură de timp singură. Sau poate toată viaţa.
Nu-mi plac telenovelele povestite şi construite de voi cuvânt cu faptă.

Poate sunt nebună. Mi-am pus întrebarea asta de multe ori, acum am încetat să mă întreb, acum cred.

Am acordat o privire listei de postări a blogului. Am găsit acolo nişte postări nefinalizate şi goale.
Astea sunt semnele încercărilor mele de a scrie postări noi, terminându-se cu Delete-ul cuvintelor şi ieşind direct cu Close. Poate vă spune ceva.

Trist.

Vreau libertate.
Nu avem dreptul să ne atingem de ea, pentru că alţi oameni ne ţin sub talpa minţii şi societăţii, minţind lumea că toţi suntem egali, că suntem liberi!
Defapt suntem limitaţi într-o 'turmă de oi, toate la fel', fără să gândim mai departe, fără să ne întrebăm dacă 'iarba' de după gard e mai bună ca asta. Noi nu ne ştim bucura de lucruri simple. Pe cât de simple, pe atât de importante.
Generaţii întergi au sfârşit îngenunchind vieţii şi îmbrăţişând loviturile ei crezând că aşa trebuie să fie!
Au fost dresaţi de alţii ca să repete aceeaşi viaţă monotonă, plină de probleme şi griji! Trăind într-o societate cu frică să nu ajungă în iad, respecât lumea, încercând să păstreze pacea! Nu e rău, aşa trebuie să fie dresate multe alte generaţii, pentru că unii chiar nu pot gândi pe cont propriu.

Nu vreau să depind de nimeni şi nimic. Nu vreau să fiu limitată de alţi oameni.
Poate la începutul lumii fiecare era pe cont propriu, nici un om impunând altuia reguli. Nici un om fiind la conducere.
Nu vreau să ajung la început, dar nici la situaţia care e acum.

Nu am să îngenunchez !

Prefer să mor decât să trăiesc aşa.